La final suntem doar noi

Zâmbim când dăm ”bună dimineața” vecinei care aruncă gunoiul fix când dai să încui ușa și să pleci.

Zâmbim șoferului de autobuz că a avut răbdare să ne aștepte în timp ce alergam pe tocuri de 11 cm să-l prindem.

Zâmbim paznicului care ne cheamă liftul când ajungem la birou contracronometru și tot zâmbind ne facem simțită prezența debordând de entuziasm în preajma colegilor.

Dar mai putem? Mai putem să zâmbim când nu avem resurse să o facem? Cineva îmi spunea că ai două variante: să alegi să fii fericit sau să alegi să vezi parte goală a paharului. Și tind să cred că așa este. Fericirea este o alegere, iar factorul de influențare a acesteia este dat de vecina aceea curioasă, de șoferul acela răbdător, de paznicul săritor și de oamenii de care ești înconjurată la birou. În cazul meu la asta se rezumă. Și nu îmi rămâne de spus decât: MULȚUMESC!

P.S. tu ai zâmbit azi?

Cu drag,

v

Recunoaște că-ți place!
error20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *