Bifă

Mellow piano jazz, cu Rob Mullins pe fundal, un pahar de vin și picături generoase de ploaie. Mă pierd printre rândurile unui nou articol, cu mii de idei dar totuși fără inspirație.

Astăzi bifăm o nouă categorie. Vorbim despre iubire.

Francezul Albert Camus spunea la un moment dat că o iubire nu prea seamănă a iubire dacă nu suportă să fie confruntată cu realitatea și că neputința de a iubi este un privilegiu. Privilegiul inimilor nobile. De când am citit treaba asta tot stau și mă gândesc dacă nu cumva prin venele mele curge sânge albastru. Bine, de mică aștept momentul ăla în care să îmi spună tati „Valeria, am vrut doar să îți dăm o lecție de viață, tu de fapt ești o prințesă, nu te mai chinui să îți depășești condiția”. Dar nah… încă mai aștept. Revenind, oare e așa greu să simți? Oare iubirea este doar pentru oamenii puternici? Căci dacă e așa, înseamnă că am găsit punctul slab din analiza SWOT Valeria.

Până aflu răspunsul însă, o să mă delectez pe repeat cu „When I fall in love” al lui Rob Mullins, gândindu-mă la vorbele unui alt celebru francez

„Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca”

Anatole France

 Cu drag,

v

P.S. tu știi ce e iubirea?

Recunoaște că-ți place!
20

2 gânduri despre „Bifă

  1. Pingback: Bifă
  2. De buna seama, Camus era intr-una din zilele lui mai putin bune cand facea acea afirmatie pentru ca neputinta de a iubi aduce a handicap, nu a privilegiu. In antichitate, romanii credeau ca iubirea apartine celor slabi, dar se pare ca cei slabi le-au infrant imperiul. Fara sa cred ca pot defini vreuna din formele sub care iubirea ni se infatiseaza, eu cred ca ea apartine celor care stiu cand e cazul sa se faca nevazuti si cand nu, cand e nevoie de ei si cand nu, cand trebuie sa se dea la o parte si cand trebuie sa stea neclintiti (deci nu poti sa iubesti decat ceea ce cunosti foarte bine 🙂 ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *