Zâmbește, dragă!

„Nu ai zâmbit în dimineața asta…

Aș vrea să văd că ești bine, iar zâmbetul tău mi-ar garanta asta. Știu, e o perioada grea, dar trece. Nu vei zăbovi prea mult, dar lasă-mă să fiu lângă tine cum pot eu mai bine.”

Uneori, deși în doi, te simți atât de singur și epuizat de cotidian, de presiunea venită din exterior, pe care o iei și o cultivi în mintea ta, de lupta cu tine, de tot ce se întâmplă neprevăzut. Și simți că dacă pe tine te dărâmă, nu este nevoie să împarți cu cel de lângă tine… până la urmă, unul din voi trebuie să fie întreg și capabil să te salveze când simți că nu mai poți, nu?! Să te poți baza pe prezența și suportul lui. Dar știi câtă luptă interioară îi creezi?!

Acum, știți cum se spune, întotdeaua vezi mai bine din exterior. Acum văd, când shareuiesc experiențe și dau sfaturi. Pe care mi le-aș fi dorit să le aud chiar eu în momentul meu critic.

”Astăzi mi-a spus că nu zâmbesc. Dar cum aș putea să mai zâmbesc când astăzi mă trezesc să îmi iau din nou ziua în primire, zi care este oricum urâtă prin esență… abia aștept să scap, sacrificiul ăsta mă omoară.” Da… însă nu doar pe tine. Cineva suferă cot la cot cu tine. Și se simte vinovat și neputincios. Vrea să ofere mai mult, dar nu este suficient. Nu știe cum să se mai comporte și cum să îți mai fure un zâmbet. Și lupta lui crește în fiecare secundă în care caută variante și în care găsește ziduri.

Te sacrifici. Dar este vorba de echipă, nu?! Nu te vei sacrifica doar tu pe tot parcursul vieții în doi. Și să știi că ar fi mai bine să fie așa. Draga mea, noi suntem slabe, dar totuși atât de puternice și oricâte probleme am avea, le rezolvăm calculat, organizat și sub valuri de presiune. Plângem, ne îngrășăm (sau slăbim), ne încurajăm și facem față în orice circumstanță. Însă ei au fost educați să fie un suport și să gestioneze problemele ca un bărbat adevărat, că plânsul este dovada clară de slăbiciune și că slăbiciunea este și atunci când nu poate să își facă femeia să zâmbească. Dacă el are o problemă, nu o va discuta cu baieții la bere. O va discuta cu tine. Însă dacă tu ai o problemă, o discuți cu tine sau cu fetele la cafea. Știi că el este acolo, ca o gură de aer proaspăt, escapeul tău. Că ajungi acasă după o altă zi grea și că îți zâmbește.

Dar așa cum îți spuneam deja, apreciem adevarata valoare a omului atunci cand ne aflam intr-un impas, atunci cand esti pe punctul să îl pierzi sau după ce l-ai pierdut. El nu face lucrul ăsta intenționat, chiar mai mult de atât, în acest moment acumulează muuulte frustrări. Nici nu avem noi idei câte lucruri îi trec lui prin cap și la ce se gândește. Și nu toți sunt dispuși să rămână. Problemele vor exista mereu. Echipă.

Deci zâmbește. Pentru echipă.

*scrisoare deschisă către cea mai bună prietenă.

Recunoaște că-ți place!
20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *