Marturia mai puțin legalei din #legalrunners

Știam că se implică în tot ce înseamnă cazuri sociale care au nevoie de un real ajutor.
Știam că el a ales să salveze animalele fără adăpost pentru că, de exemplu, acelea sunt cazuri care nu înduioșează un număr atât de mare de oameni.
Știam că se provoacă pe el atunci când luptă pentru o cauză.

Atât știam despre el și era suficient.

Mi-a scris într-o zi scurt și la obiect, iar mai jos las discuția:

El: tu alergi?
Eu: doar dacă în fața mea e agățată o pereche de pantofi sau ceva…
El: voiam sa te iau în echipa noastră pentru o cauză caritabilă, alergăm pentru copilașii care suferă de autism.
Eu: Mă bag! când? Am timp să îmi antrenez puțin pulsul? Că după 10 m eu scot limba.
El: Da, e în 14 octombrie. 10 km. Ai timp, te poți antrena cu mine.
Eu: OMG!!! E clar, o să mor! Nu puteai să începi cu informațiile astea înainte să zic că mă bag?!

Și de aici potopul. M-am antrenat, da… de fix două ori, în parc,  pe acolo pe unde erau tonetele de popcorn și vată pe băț. Și m-am mai antrenat eu, cu cateva zile înainte de marele eveniment când am făcut kilometrii întregi… cu mașina. Și cu o zi înainte am zis totuși să mă liniștesc ca să fiu pregătită de alergare. Așa că am rupt ringul de dans până la 4 dimineața, la una dintre cele mai frumoase nunți. Dar chiar am dormit. 2 ore. Și nu vă spun că am alergat pentru că întârziam la alergare… practic am alergat 3 km ca să pot lua startul la 10 km. A fost interesant. O mai fac?! Da. Pentru că nu am alergat pentru mine, pentru poze de facebook și nici măcar nu am reușit să fac vreun instastory, deci practic am fost degeaba, dar mă rog… De ce? Pentru că am promis să fac tot ce pot pentru copii de la ATCA. Pentru că am promis să dau totul în cei 10 km, pentru copii și pentru donațiile celor care au avut încredere că acei banuți ajung unde trebuie. Că mi-am triplat targetul și încrederea că într-o lume rea, există suflete curate. Și țin să mulțumesc! Mulțumesc oamenilor care au dat like, share și mai ales, care au donat.

Unii au zis că e prostie, alții tinerețe, dar vă zic, febra musculară se simte la fel. Și încă îmi cade capul pe birou. Cred cu tărie că împreună cu el lucrurile frumoase nu vor înceta să se întâmple și că #legalrunners se pavează cu bunătate, ambiție și dorința de a da puțin și celui de lângă.

Așa că MULȚUMESC!
Mulțumesc din suflet x 170!
170 de suflete și un singur diagnostic: autism.
170 de motive și o singură speranță.

Și dacă vrei să donezi, linkul este încă disponibil aici

Cu această ocazie vreau să mulțumesc mamei care m-a ajutat să îmi iau scutire de la orele de sport din generală, tatălui care mi-a zis toată viața că sunt o bleagă pentru că mă împiedic în propriile membre, lui Tudor care m-a rupt în bucăți când m-a luat la centru să văd copii și omului care m-a așteptat la finish cu trofeul ”always a winner” și aspirină.

Recunoaște că-ți place!
20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *