Printre Nichita și mașini

La 12 ani m-am băgat pe sub Oltcit-ul maică-mii că să îi înțeleg anatomia. Tot pe atunci începeam să mă joc cu ambreiajul și cutia de viteze ca să îmi intre în cap cum funcționează treaba. La 18 ani mă visam pe drumurile patriei, iar ai mei nici măcar nu m-au lăsat să dau de permis. Știu ei de ce. Taică-miu nici nu deține unul. La 22 m-am întors de la facultate și cu o parte din bursa primită mi-am făcut școala de șoferi. Am început sa conduc în zile ploioase de noiembrie ca mai apoi să fac cunoștință cu primul strat de zăpadă. Atunci am înțeles care e treaba cu propulsia. Și nu, pe atunci încă nu i se ridicase rangul de cocălărie BMW-ului.

Și nu, nu uit nici oamenii care m-au învățat să savurez un semidrift sau un burnout.
Pasiune?! Nu cred.
Fantezie?! Da. Dar cine nu o are?!

Când se întâmplă lucrurile frumoase?! Când te aștepți mai puțin.
Când ajungi să cunoști oamenii mișto?! Când nu îi cauți.
Când ajungi să îți dorești mai mult? Când guști.

Și totul incepe cu o poezie. Și continuă într-o poezie.

În weekend am fost la Romanian Retro Racing unde s-au incins cauciucurile în etapele 1 si 2 viteză pe circuit cu automobile istorice. Cum a fost pentru mine? Demn de istorie. Am auzit povești, una mai tare ca alta, despre ce înseamnă pasiunea pentru viteză, mașini istorice și mai ales, pentru oameni. Ohh… oameni… am cunoscut oameni mișto, de cale lungă, oameni cărora ai aloca tot timpul tău să le asculți experiențele pe patru roți și nu numai.

Premiere? Ohhh, da. Am stat în dreapta celui mai frumos om și am savurat fiecare curbă de pe circuit. M-am bucurat ca un copil de rezultate și am țopăit ca un iepure de fiecare dată când am terminat o cursă. M-am întristat profund când a cedat bestia pe 4 roți, dar am învățat ceva important: totul se repară. Chiar și sufletul.

Mă întrebi care este numitorul comun între poeziile lui Nichita si mașini? El. Sunt fascinanți oamenii care au pasiuni la ani lumină distanță. Iubesc tocurile, dar îmi place să trag cu arma, sunt alergică la mirosul de combustibil, dar ador să ard benzina, iubesc mașinile și bricolez.

El?! M-a atras în versuri și m-a cucerit cu o pasiune. Restul… Îmbrațișez începuturi.

Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Photo credit: Alexandru Rosieanu
Locație: MotorPark Romania
Recunoaște că-ți place!
20